* O poveste universală despre dragoste, speranţă şi prietenie

“O poveste emoţionantă… Nu numai portretul unui motan minunat, ci şi o scrisoare de dragoste adresată bibliotecarilor.” , scria “Publishers Weekly” la lansarea romanului “Dewey. Pisoiul din biblioteca unui mic oraș cucerește lumea”, carte care a apărut recent și în România.

Ce impact poate să aibă un animal asupra unei comunităţi? Câte vieţi poate el să influenţeze? Cum a fost posibil ca un pisoi abandonat să transforme o bibliotecă în centrul lumii, să salveze un mic oraş ame-rican şi să devină faimos?

Într-o dimineaţă friguroasă de ianuarie, Vicki Myron, directoarea­­­ Bibliotecii Publice din oraşul american Spencer, descoperă un pisoi de numai câteva săptămâni în cutia de recuperare a cărţilor. Supravieţuind în mod miraculos nopţii geroase, motănelul este adoptat de angajaţii bibliotecii, spaţiul acesteia devenind noua lui casă. Nu după multă vreme, se dovedeşte că prezenţa lui are un impact covârşitor asupra comunităţii. Dewey reuşeşte să-i încânte pe vizitatorii tot mai numeroşi ai bibliotecii cu atenţia, căldura şi mai ales cu cel de-al şaselea simţ prin care ştie de fiecare dată cine are nevoie cel mai mult de el. Biblioteca şi motanul ei devin punctul de convergenţă pentru locuitorii oraşului, greu încercaţi de criza economică din anii ’80.

Autoarea cărții, Vicki Myron, s-a născut într-o fermă din apropierea oraşului Spencer din statul Iowa. La treizeci şi patru de ani, după o căsătorie ratată şi probleme de sănătate traumatizante, şi-a luat licenţa summa cum laude la Mankato State University şi a urmat un masterat la Emporia State University. Din douăzeci şi cinci de ani cât a lucrat la Biblioteca Publică din Spencer, douăzeci a fost directoarea instituţiei.

Într-un interviu, la întrebarea “De ce aţi scris Dewey?”, Vicki Myron a răspuns: “Fiindcă mi s-a cerut. De sute şi mii de persoane… Astfel, cu ajutorul unui scriitor, am început să aştern pe hârtie aceste amintiri”.

Scris de Vicki Myron în colaborare cu Bret Witter, volumul “Dewey. Pisoiul din biblioteca unui mic oraş cucereşte lumea” (Dewey: The Small-Town Library Cat Who Touched the World) a apărut în 2008, intrând imediat pe listele de bestselleruri din Statele Unite. Este tradus în numeroase ţări. Datorită succesului de care s-a bucurat cartea, cei doi autori au publicat în 2010 un alt volum dedicat lui Dewey, Dewey’s Nine Lives: The Legacy of the Small-Town Cat Who Inspired Millions. De asemenea, au scris împreună mai multe cărţi pentru copii avându-l pe Dewey ca personaj principal.

Povestea lui Dewey

Povestea lui Dewey a început într-o noapte friguroasă de ianuarie a anului 1988. Avea doar câteva săptămâni când a fost aruncat în cutia metalică de recuperare a cărţilor aparţinând Bibliotecii Publice din oraşul Spencer, statul Iowa. Aproape îngheţat, este găsit în dimineaţa următoare de Vicki Myron, directoarea bibliotecii – mamă singură, ea însăşi o supravieţuitoare: reuşise să treacă peste pierderea fermei familiei, peste ameninţarea unei boli incurabile şi peste o căsnicie eşuată din cauza unui soţ alcoolic. Ridicându-se în două lăbuţe, ca şi cum încerca să-şi exprime recunoştinţa, pisoiul o cucereşte imediat.

Existenţa lui Dewey, numit astfel după sistemul zecimal de clasificare a cărţilor, îi va emoţiona şi îi va încuraja pe locuitorii orăşelului Spencer, readucând entuziasmul, speranţa şi prietenia într-o comunitate eterogenă şi dezbinată în urma crizei economice care a lovit centrul Statelor Unite ale Americii la mijlocul anilor ’80.

Curând, Dewey devine subiect pentru articole de ziar, DVD-uri şi documentare de televiziune, informaţii despre el fiind publicate în gazete şi reviste din toate colţurile ţării, ba chiar şi din Asia şi Europa. Timp de nouăsprezece ani, cât a trăit în bibliotecă, Dewey a fost un simbol al oraşului Spencer, şi aşa a rămas chiar şi după moartea lui, survenită în noiembrie 2006.

Peste 270 de ziare americane au anunţat dispariţia lui Dewey, printre ele numărându-se New York Times şi USA Today. Cartea, ce va putea fi citită, iată, și de către publicul român, se află în curs de ecranizare, cu Meryl Streep în rolul lui Vicki Myron.

Postează pe facebook, pe wall-ul event-ului pâna pe 23 mai cea mai haioasă fotografie cu pisica ta (neapărat în poză să apară şi o carte) şi trei dintre voi vor primi câte o invitaţie la lansare, o carte cu Dewey de la HUMANITAS FICTION, 10 pliculeţe de hrana pentru pisici Gourmet Perle si un set de ingrijire pentru pisici de la Purina Gourmet.(http://www.humanitas.ro/humanitas-fiction/dewey-pisoiul-din-biblioteca-unui-mic-ora%C5%9F-cucere%C5%9Fte-lumea ).

Pisici la inaltime

De câte ori nu ți-ai surprins pisica sus pe mobilă, cocoțată pe ușă sau pe șifonier? Plăcerea de a escalada cele mai înalte locuri din casă sau din curte este evidentă la orice pisică iar specialiștii au încercat să găsească mai multe explicații pentru acest tip de comportament.

Cu siguranță ți-ai surprins de multe ori mâța cocoțată pe ușă, pe mobilă, pe dulapul cel mai înalt, sau în copacul din grădină. Oricât de înalte ar fi unele structuri, felinele întotdeauna vor găsi modalități de a le escalada. Totuși, de ce pisicile preferă locurile înalte?

Probabil niciodată nu vom afla care este răspunsul corect la această întrebare, însă iată câteva posibile explicații:

Statut social

Înălțimea reprezintă, simbolic, “statutul social” al pisicii. Dacă ai mai multe pisici în casă, de obicei cea care “stăpânește” cele mai înalte locuri este cea dominatoare. Pisica aflată cel mai sus este liderul tuturor. Când stau la înălțime, pisicile pot observa mai bine ce se întâmplă în jur. Din acel loc, animalul are o perspectivă mai bună asupra propriului “regat”, pe care îl poate “supraveghea” cu ușurință. În sălbăticie, locurile aflate la înălțime sunt mai potrivite pentru vânat. De multe ori, în locurile înalte e mai cald. Este cazul frigiderelor, de exemplu.

Dacă pisica e speriată sau suferă de anxietate, se “refugiază” la înălțime (de exemplu, atunci când încearcă să fugă de un câine).

S-ar putea ca una dintre aceste variante să fie potrivită în cazul pisicii tale, la fel cum s-ar putea ca adevăratul motiv să fie cu totul altul și să nu-l afli niciodată.

Prădător/pradă

De fapt, putem spune că înălțimea este unul dintre aspectele care definesc viața unei pisici. În sălbăticie, pisica este în același timp un prădător dar și pradă. Situată la înălțime, poate supraveghea teritoriul pentru a identifica o potențială amenințare din partea unui prădător, dar poate fi ea însuși un animal de pradă periculos. Asemeni multor prădători, pisica se simte în siguranță atunci când se află la înălțime.

Refugiu securizant

Deși nu are grija vânătorii sau nu simte nevoia de a se proteja de un prădător în casa ta, instinctul pisicii îi cere să se plaseze la înălțime pentru a gestiona mai bine potențialele pericole. Dacă în casă există și un câine, pisica va aprecia dacă îi vei instala un arbore pentru pisici în cameră, pentru a se simți în siguranță. Va simți imediat că se va putea refugia acolo în caz de nevoie, dacă îi este frică sau dacă are nevoie de liniște, știind foarte bine că acesta nu va ajunge la ea. Vei avea așadar o pisică mai puțin anxioasă, care se va plimba cu plăcere în orice ungher al camerei.

Astfel, o pisică nervoasă sau fricoasă ar putea vedea în acest arbore un loc securizant, care îi va permite să vadă potențiale pericole.

Scară ierarhică

Noțiunea de prădător-pradă nu este unicul motiv pentru care pisica adoră înălțimile. Într-un mediu în care coabitează mai multe pisici, pisica dominantă își va revendica, marea majoritate a timpului, cel mai înalt loc din casă dacă vârsta și condiția fizică îi vor permite bineînțeles. Cea de-a doua pisică din scara ierarhică va ocupa următorul nivel de înălțime și tot așa. Dacă nu vor avea suficient de mult spațiu, așteaptă-te la confruntări și la dispute pentru supremație.

Arborii pentru pisici sunt un accesoriu esențial într-o casă cu pisici, mai ales dacă este vorba despre mai multe animăluțe în aceeași casă. De asemenea, acesta este adesea folosit ca soluție de tratament al mai multor probleme de comportament cum ar fi cazuri de agresiuni între pisici, marcajul urinar și chiar anxietatea generalizată.

Exporitie internationala Pisici

Asociația Felină SofistiCAT organizează, în zilele de 21-22 aprilie 2012, Expoziția Internațională Felină de Primăvară, edițiile XXIIl-XXIV.

La evenimentul care se va desfășura în București, la Romexpo ( Pavilionul F, intrarea C ), între orele 10 – 17 (atât sâmbăta cât și duminica), vor participa peste 250 de pisici de rasă din România, Ungaria, Ucraina, Slovenia, Italia, Serbia, Bulgaria, Israel, Portugalia, Suedia și Rusia.

Prin fața juriului, compus din patru arbitri internaționali: Fabrice Calmes (Elveția), Louis Coste (Franța), Françoise Milcent-Dubois (France), Dorte Kaae (Danemarca) vor defila frumoase exemplare de norvegiene de pădure, persane, maine coon, british shorthair, ragdoll, cornish rex, devon rex, singapura, turkish angora, albastre de rusia, bengaleze, burma, exotic shorthair, siberiană, abisiniană, siameză, orientală.

Printre participanți se vor număra pisica abisiniană Miuccia Prada D’Or PtitPrince, care a fost campion mondial absolut, precum și rase rare precum: Neva Masquerade și spectaculosul Occicat.

Atât sâmbătă, cât și duminică, vor avea loc etapele preliminare ale concursului. Punctul culminant al manifestării este concursul BEST IN SHOW. Finaliștii celor patru categorii de grupe (grupa 1-persane și exotice, grupa 2-păr semilung, grupa 3-păr scurt și grupa 4-orientale și siameze) se vor întrece în marea finală pentru un loc pe podium. Sponsorii vor oferi premii generoase pentru finaliști, constând în hrană și accesorii pentru pisici.

Vizitatorii vor putea admira grațioasele feline întrecându-se în frumusețe și vor putea achiziționa o gamă largă de produse și accesorii destinate atât pisicilor (hrană, igienă, joacă), cât și iubitorilor acestora (cercei, brățări, poșete etc.) la prețuri promoționale.

Evenimentul este foarte îndrăgit de către public, fiind vizitat, la fiecare ediție, de un număr de peste 10 000 de oameni. Expoziția este puternic mediatizată în presă, televiziune, radio și online.

Ca de fiecară dată, se va desfășura și campania “ARATĂ CĂ ÎȚI PASĂ”, în cadrul căreia se vor strânge donații (în bani sau hrană) pentru animalele din adăposturi.Organizațiile pentru protecția animalelor GIA și ROBI vor aduce și câteva pisici spre adopție.

Vă așteptăm cu drag!

Candice Luana Dragotă

Vicepreședinte Asociația Felină SofistiCAT

Pisica alintata

Micile atenții, gesturile tandre, grija pe care i-o porți zilnic contribuie la consolidarea relației absolut speciale pe care o ai cu pisica ta. Iată câteva sfaturi și idei simple, ușor de urmat, care te vor ajuta să-ți faci pisica fericită.

1. Oferă-i o hrană de calitate, și din când în când răsfaț-o cu alimentele sale favorite, fie că e vorba de meniuri pe bază de pește (ton, somon), de ficat, de vită, pui sau miel.Alege întotdeauna un loc linștit de servit masa, niciodată în apropierea litierei. Este foarte important pentru echilibrul sau alimentar.
2. Scoate alimentele din frigider înainte de a fi consumate. Temperatura ideală a hranei pe care o preferă pisica este de 38°C, fiindcă, în sălbăticie, este temperatura care corespunde temperaturii prăzilor sale. Dar o pisică va detecta gustul unui aliment în aceleași condiții și la 30°C.
3. Plantează iarba mâței în grădină sau pe balconul tău, iar dacă nu ai această posibilitate cumpără-i jucării care posedă și săculețe cu iarba pisicii, un adevărat elixir pentru pisici.
4. Respectă-i intimitatea! O pisică are oroare să fie surprinsă atunci când își face nevoile la litieră. Așa că instaleaz-o într-un loc liniștit!
5. Permite-i să aibă un loc de unde pisica să observe lumea exterioară: instalează-i un arbore pentru pisici sau un loc de joacă în apropierea ferestrei de unde pisica să poată privi afară. Las-o să exploreze casa, curtea, iar dacă locuiești la apartament permite-i să iasă pe balcon, mai ales dacă ai balconul izolat și nu există pericolul ca pisica să sară pe fereastră.
6. Amplasează-i ascunzători, fiindcă pisica adoră locurile secrete (cartoane, saci de hartie, arbore pentru pisici) care să nu fie însă periculoase pentru ea. Pune-i la dispoziție un stâlp de zgâriat, cu sisal, ca să-și tocească gheruțele și să-ti salvezi astfel mobila preferată.
7. Oferă-i din când în când câte o jucărie preferată, care să o incite să facă mișcare. Oferă-i tot ceea ce îi face plăcere: o rutină zilnică, un teritoriu propriu, mese regulate, culcuș cald și primitor și întreaga ta afecțiune.
8. Învață să-i cunoști limbajul gestual și semnificația torsului său. Uneori, acesta poate însemna “sunt fericit(ă)” dar poate la fel de bine să însemne “mă simt bine, nu mă deranja!” Atunci când o mângâi, evită să o atingi pe burtă, fiindcă este o zonă foarte vulnerabilă. De asemenea, nu o lovi și nu o certa aspru. O disciplină prea strictă o poate face să nu mai aibă deloc încredere în tine.
9. Recompenseaz-o atunci când îți dă dovada că a înțeles ce îi ceri, că te ascultă și că vine la tine atunci când o chemi.
10. Consacră-i cât mai mult timp posibil. O pisică este în general foarte atașată de stăpân, iar dacă trăiește singură în apartament – fără alte animale prin preajmă- va resimți cu atât mai mult nevoia de companie umană.
11. Unele zone ale corpului sunt mai sensibile decât altele, iar pisicile nu permit oricui “accesul” la spaţiile sensibile. Mâţa nu se lasă atinsă, de exemplu, în zona abdomenului. Gestul de a se întinde pe spate, expunându-şi în acest fel abdomenul, este unul care exprimă multă încredere. Pisica îţi transmite astfel un mesaj de prietenie.

Cele mai multe pisici răspund însă violent- cu muşcături şi zgârieturi- acestui tip de atingere. Dacă ştii că pisica este ceva mai agresivă şi preferă să fie lăsată în pace, e preferabil să o mângâi uşor în spatele urechilor, sub bărbie sau la baza cozii (nu dedesubt!)

Atunci când este vorba despre un pui de pisică, este important să nu îl laşi să te agreseze în joacă. El va înţelege că eşti un fel de jucărie şi comportamentul agresiv se va perpetua, pe măsură ce armele naturale ale felinei se dezvoltă. Într-un final, pisica îţi va produce răni, lucru nu tocmai plăcut. De aceea, o soluţie este să direcţionezi agresivitatea pisicii către obiecte sau jucării. De asemenea, niciodată nu o pedepsi violent, dacă te-a rănit în joacă. Nu vei obţine decât un efect trecător, iar consecinţele vor fi mai greu de evitat. Gândeşte-te că poate e chiar vina ta că se comportă astfel. Animalul nu va înţelege că este pedepsit şi, în cel mai rău caz, va ataca pentru a se apăra.

Tehnici ale alintului

De obicei, persoanele care nu iubesc pisicile în mod special preferă să le alinte lovindu-le uşor şi repetat cu vârfurile degetelor, pe cap. Gestul este cam neplăcut, deoarece face capul mâţei să vibreze. Aşa că se va plictisi repede şi va pleca.

Mulţi preferă să mângâie pisica, cu toată palma, de-a lungul corpului, începând din dreptul cefei şi până în vârful cozii. Nu apăsa prea tare şi mângâi-o în direcţia firului de păr. Dacă îţi desparţi degetele pe măsură ce ajungi către coadă, mâţa va fi foarte satisfăcută. Sesiunile de mângâiere nu vor fi foarte lungi. În multe cazuri, în funcţie de gradul de încredere acordat celui care o alintă, pisica îşi va expune burtica sau va pleca.

Scărpinatul în apropierea urechilor este apanajul celor care chiar se pricep la pisici. Cel mai greu este să prinzi capul mâţei în palmă, apoi să o mângâi uşor cu degetele, în spatele urechilor. Această zonă este una extrem de sensibilă, aşa că nu trebuie să apeşi prea tare şi, în niciun caz, să-i introduci degetul în ureche! Dacă o faci cu blândeţe, pisica se va “înmuia” imediat.

O altă tehnică dificilă este mângâierea cozii. Nu trebuie confundată cu trasul de coadă, gest care produce felinei neplăcere, iar stăpânului- urme adânci de gheare pe mână. Începe uşor, de la baza cozii, şi îndreaptă-te, încet, către vârf. Îţi vei da seama imediat dacă pisicii îi place sau dacă o deranjează. În caz că acest gest îi face plăcere, pisica îşi va cambra uşor coada, pentru a păstra contactul cu mâna. Dacă nu, te vei trezi cu mâna între lăbuţele ei şi vreo patru canini…Atunci este cazul să te opreşti!

Organizarea si ierarhia pisicii in cadrul grupului

Pisica este un animal foarte special, cu un comportament social interesant şi uneori chiar surprinzător. A-l înţelege şi a-l respecta înseamnă să creezi o atmosferă plăcută şi o armonie benefică în interiorul unei case în care pisicuţa este considerată un adevărat membru al familiei.

La origini, felinele sunt animale solitare, care, spre deosebire de reprezentanţi ai altor specii, nu formează haite sau grupuri în care convieţuiesc sau atacă (dar există şi excepţii despre care vom vorbi mai târziu). Aşa se face că, de obicei, puii rămân în grija mamei, rare fiind întâlnite cazurile în care motanul, tatăl puilor, participă la procurarea hranei.

Organizare socială fluidă

Felinele îşi marchează teritoriul, acesta fiind locul de unde obişnuiesc să îşi procure, de altfel, hrana. Însă, putem spune că pisicile au o organizare socială foarte fluidă. Atunci când sursele de hrană se dispersează în diferite zone ale teritoriului, cum ar fi de exemplu pe o insulă populată abundent de păsări care pot fi vânate cu uşurinţă, pisicile sunt de cele mai multe ori solitare. În schimb, dacă hrana este abundentă, dar este concentrată într-un singur loc, cum ar fi o curte sau o fermă, pisicile devin foarte sociale. Aleg atunci să trăiască în grupuri compuse de obicei dintr-un mascul şi din câteva femele care se împrietenesc rapid ajungând să convieţuiască în deplină armonie. Astfel, îşi fac toaleta reciproc şi pot chiar împărţi educarea puilor. În schimb, le este mult mai dificil să accepte sosirea unei alte pisici adulte în interiorul grupului şi atunci au loc ciocniri şi lupte nu tocmai plăcute.

Explorarea teritoriului

Într-un habitat rural, teritoriul pisicilor poate atinge 1,2 ha în cazul unei femele şi 12 ha în cazul unui mascul. În mediul urban însă, densitatea este atât de ridicată încât putem număra chiar 10 pisici pe o jumătate de hectar. În general, teritoriul unui mascul dominant include teritoriile femelelor. Deşi masculul nu obişnuieşte să vâneze pe teritoriul femelelor, el va alunga, în schimb, orice intrus de sex masculin de pe acest teritoriu. Încălcarea teritoriului, aşadar, de alte animale duce de multe ori la lupte. Astfel de lupte mai au loc însă şi între animale din aceeaşi specie, care îşi dispută dreptul asupra unei femele.

De asemenea, pisicile pot împărţi o zonă centrală generală, dar în marea parte a activităţii lor inclusiv vânătoarea, are loc pe zone teritoriale asupra cărora deţin exclusivitatea.

Explorarea teritoriului şi marcarea sa repetată devin, astfel, acte necesare pentru a păstra această exclusivitate. Pe lângă agresivitatea prădătoare, întâlnită însă în afara grupului social, pisica poate manifesta, în egală măsură, o agresivitate intraspecifică din diferite motive, cum ar fi cele de ordin social, sexual sau teritorial.

Continuarea articolului o puteți citi în ediția tipărită a revistei “Pisica nr. 123″.

Reguli pentru o comunicare reusita cu pisica

Se știe că pisicile au capacitatea de a comunica și de a dezvolta un limba special cu stăpânii lor. Dar hai să vedem cum putem noi, oamenii, să comunicăm, să relaționăm mai bine cu animalul nostru iubit și adorat.

Condiția prealabilă a unei relații armonioase e ca omul să accepte caracterul unic al pisicilor. În primul rând, trebuie să fim conștienți de faptul că pisica nu ni se va supune niciodată de bunăvoie, nu se va lăsa ușor educată, dat fiind caracterul său foarte independent. Pisicile sunt animale cu personalitate, tocmai acest lucru determinându-ne să le iubim și să le prețuim zi de zi. Abia ajunsă în noua casă, pisica își ia în primire teritoriul, îl cercetează și îl apără de orice potențial intrus.

Răbdare și toleranță

Cu multă răbdare, toleranță și dragoste, vei reuși treptat să-ți convingi pisica să se supună dorințelor tale.

Încă din stadiul de pui, pisica își dă seama că omul- stăpânul său este acela care îi satisface nevoile primare. Se ocupă de întreținerea ei, o mângâie, o perie, o ocrotește și o învață ce poate să facă și ce nu. Dacă pisoiul se simte în largul lui și are încredere în tine, în scurt timp te va răsplăti cu afecțiune și tandrețe. Dacă relația a ajuns deja în acest punct, pisica va încercă să-ți facă viața din ce în ce mai frumoasă, ținându-ți companie și torcând tacticoasă pe fotoliul, în brațele tale sau lângă tine.

Asta fiindcă trebuie să știi că pisica are o mare capacitate de dăruire, iar dacă îți vei face timp să te joci cu ea în fiecare zi, vei vedea ca îți va întoarce gesturi pline de tandrețe, frecându-se de picioarele tale sau torcând veselă. Dacă vede că ești ocupat, știe să se retragă, cuminte, în colțul său. Dar, dacă o refuzi fără motiv, o cerți sau, și mai rău, o pedepsești, pisica se poate simți jignită și, în funcție de propriul temperament, își va pedepsi, la rându-i, stăpânul încălcându-i regulile impuse sau, nemaiacordându-i deloc atenție.

Soluții simple

Ca atare, nu trebuie în niciun caz să forțăm pisica să se joace atunci când vrem noi. Pisica va începe să ia în considerare instrucțiunile stăpânului numai în momentul în care îl va accepta în totalitate. Ca și în cazul copiiilor, și cu pisicile trebuie să acționăm într-un mod consecvent, prin urmare să respectăm, fără excepție, interdicțiile impuse.

Continuarea articolului o puteți citi în ediția tipărită a revistei “Pisica nr. 123″.

Perioada caldurilor la pisici

Căldurile, în termeni medicali “estru”, reprezintă perioada în care pisica femelă este fertilă. În acest moment, ea va accepta să fie curtată de motani și va suferi o serie de schimbări de comportament. Pentru pisici, perioada căldurilor poate fi destul de stresantă și epuizantă, de aceea tu, ca stăpân trebuie să le recunoști, să știi la ce să te aștepți, ca să poți să o ajuți să le depășească mai ușor.

O pisică poate intra pentru prima oară în călduri încă de la vârsta de 5- 6 luni. În funcție de rasă, acest reper se poate modifica. Astfel, Siamezele sunt destul de precoce putând avea primele călduri și la patru luni, în timp ce pisicile din rasele de talie mare (Main Coon, British Shorthair) pot deveni active sexual doar la 9-10 luni. Pisicile de rasă comună, însă, se pare că urmează exemplul Siamezei. Nu în ultimul rând, hrana și condițiile în care crește pisica pot influența momentul apariției primelor călduri.

Când apar căldurile

Generalizând, putem spune că pisica intră în călduri de două ori pe an. Însă, nu întotdeauna este așa: rasa, moștenirea genetică, condițiile ambientale pot influența frecvența estrului. În general, pisicile ținute doar în exterior respectă acest ciclu. Estrul le este influențat de durata zilei și a nopții, dar și de temperatură. Primele călduri se produc așadar în primăvară, în lunile martie-aprilie, iar următorul ciclu poate fi oricând în lunile de vară. La pisicile ținute în interior, cu temperatură și condiții de mediu relativ constante, estrul nu mai respectă întocmai acest orar. Pisica de interior poate intra în perioada fertilă oricând.

Un estru durează aproximativ 7 – 10 zile, perioadă în care pisica se manifestă vocal și comportamental. La pisici, spre deosebire de câini, ovulația are loc în momentul în care se produce raportul sexual. Dacă are loc fecundația, atunci căldurile nu durează mai mult de patru zile, iar pisica va fi gestantă. Dacă nu are loc fecundația, atunci căldurile se vor repeta după 16- 20 de zile. Astfel, o felină care nu se împerechează intră lunar în călduri, situație nefavorabilă pentru sănătatea felinei. Acesta este un argument puternic în favoarea sterilizării, despre care vei afla detalii mai jos. După naștere, pisica poate intra destul de repede în călduri, de obicei, după patru-cinci săptămâni. Astfel, o pisică ce încă mai alăptează poate fi gestantă cu o altă serie de pui.

Continuarea articolului o puteți citi în ediția tipărită a revistei “Pisica”.

Cainele si pisica

Interviu cu Eugen Megelea, directorul general al Zoomania

„Câinii nu au nevoie doar de hrană, ci și de afecțiunea familiei, a haitei sale, în sălbăticie, și atunci când este domesticit, de interacțiunea cu oamenii”, mărturiseşte Eugen Megelea, omul din spatele magazinelor Zoomania, cunoscut drept un mare iubitor al animalelor.

Revista Pisica: Ce părere aveţi despre situaţia din ţara noastră referitoare la problema câinilor fără stăpân?

Eugen Megelea: Responsabilitatea pentru ce se întâmplă în țară cu câinii de pe stradă aparține omului, căci el a luat câinele să-i fie alături, l-a ajutat să crească, să se reproducă și, la un moment dat, din păcate, excesul de căței a ajuns pe stradă. În urmă cu mai mulți ani, când regimul comunist a luat decizia să demoleze cartiere întregi, astfel oamenii mutându-se de la case la bloc, s-a declanșat procesul de abandonare a câinilor pe stradă. Iar România este, probabil, campioană în Europa la acest capitol! Dacă o să ne tot lamentăm de ceea ce se întâmplă, o să perpetuăm la nesfârșit această problemă. Deciziile nu sunt ușor de luat, mai ales că în statul nostru este greu ca cineva să-și exercite puterea. De altfel, de curând, am văzut că și SUA au probleme cu câinii, deși n-aș fi crezut, dar iată că problema nu e numai a noastră, a României.

Pisica: Până acum, asociaţiile care acţionează în interesul animalelor abandonate au acţionat în favoarea acestora, încercând să excludă drastica măsură a eutanasierii. Totuşi, sunt din ce în ce mai mulţi câini pe străzile oraşelor din România. Credeţi că există vreo soluţie salvatoare?

E.M.: Problema trebuie analizată din punct de vedere emoțional și rațional. Rațional, nu avem nevoie de câini pe stradă care să atace persoane care nu se pot apăra sau care să transmită diverse boli. Emoțional vorbind, câinele nu a ales el să ni se alăture, cineva a generat această situație. Din păcate, nu putem să aducem pe acel cineva și să-l tragem la răspundere, deci trebuie să luăm noi înșine măsurile care se impun. Cel mai bine ar fi să ne gândim la viitor- prezentul este care este- și să stopăm fenomenul. Cu siguranță, acești câini care există acum pe străzi trebuie să fie ultima generație. Să sterilizăm într-un termen scurt toți acești câini, în măsura în care există resurse pentru a-i ține în viață, este cea mai bună soluţie. Dar de unde luăm resurse? De la cine are! De la toată populația țării, care ar fi, până la urmă, beneficiara lipsei câinilor de pe stradă. Şi fiindcă toată populația are de suferit din cauza lor, toţi trebuie să contribuim în a ajuta organismele abilitate să se ocupe de sterilizarea în masă a câinilor comunitari. Ca să ne apucăm acum să facem un referendum, ne-ar costa mai mult decât să sterilizăm câinii, și atunci ar putea fi o idee să dăm o lege ca fiecare să participe – suntem în jur de 20 de milioane în țară, deci în jur de 5 milioane de locuințe, și vedem dacă bugetul necesar pentru sterilizare este de X, împărțim la 5 milioane și vedem cât ar reveni fiecărei familii, iar banii aceia să fie direcționați către persoane sau instituții care să ia măsura să adune acești câini, să-i sterilizeze și să-i țină undeva în condiții bune.
Noi vorbim acum fără să avem cifre în față,  dar s-ar putea să ne speriem de câți bani va fi nevoie, de aceea trebuie să gasim calea de mijloc. Adică să lăsăm două posibilități celor care dețin câini. Fie sunt câini de rasă, care merită să se reproducă și sunt atestați de o asociație chinologică și participă la expoziții, iar cei care nu au acest atestat să aleagă fie să plătească o taxă de 100- 200 de lei pe an, fie să-i castreze. Cel puțin cred că oamenii ar deveni mai responsabili, iar riscul de a abandona cățeii este, practic, nul, iar din această acțiune toată lumea ar avea de câștigat.

Pisica: Sterilizarea în masă a fost o soluţie adoptată de mai multe ţări din Europa care, de la an la an, şi-a redus considerabil numărul de câini de pe străzi. La noi există multe prejudecăţi legate de castrarea animalelor de companie. Oare nu ar fi necesară o educare a populaţiei în acest sens? Oamenii trebuie să înţeleagă faptul că sterilizarea îi oferă atât animalului cât şi stăpânului, o viaţă mai fericită.

E.M.: Bineînţeles, cei care au câini sterilizați vor avea numai de câștigat, iar cânii nu vor mai avea frustrări. Fiindcă natura își cere drepturile, iar un câine cu toate organele intacte are nevoie să și le folosească căci, în fond, acesta este mesajul natural pe care îl primește datorită hormonilor eliberați de glandele cu secreție internă. Automat, vei trăi mai ușor cu un câine sterilizat. De asemenea, oamenii care au câini de valoare vor fi dirijați către o asociație chinologică, vor merge în expoziții, și, de ce nu, vor obține căței de calitate, pe care eu cred că lumea nu îi va abandona pe stradă. Fiindcă, vrem să credem sau nu, lumea abandonează cățeii care nu sunt de rasă, oamenii alegând mai mult câini de rasă, deși cea mai parte a câinilor comunitari sunt născuți pe stradă, ”ajutați” de ignoranța noastră, fiindcă, în loc să-i ducem să-i sterilizăm, îi hrănim, dintr-o milă ”incompletă”, sentimentul de milă fiind generat de tresărirea de responsabilitate care, din când în când, ne mai lovește. Astfel, se va diminua oarecum acest fenomen, iar orice procent este important, pentru că nu vom găsi o rețetă care să stopeze fenomenul peste noapte.Trebuie să fim conștienți că, în următorii 10 ani e posibil să rezolvăm această problemă luând decizia corectă Dacă vom steriliza câinii care au acum vârsta de un an, peste 10 ani, vor avea 11 ani, deci se vor apropia de finalul vieții. O condiţie care se impune ar fi ca acești câini să fie întreținuți în locaţii rezonabile. Să nu fie mai rău decât moartea. Adică dacă nu pot să-i întrețin, va trebui să-mi recunosc limitele și dacă nu avem altă soluție (abia după ce am încercat tot ce era omeneşte posibil) eutanasierea, este, ca și în alte țări civilizate, o opţiune pe care trebuie să o aplică, deși nu ne dorim acest lucru.
Eu, personal, am adoptat o maidaneză și sunt fericit cu ea. Este foarte inteligentă, face ce face și un câine de rasă, de aceea recomand celor care își doresc un cățel, să adopte un maidanez. În plus, maidanezul nu te costă aproape nimic. Există firme, cum este și firma noastră Zoomania, care oferă avantaje celor care adoptă un animal de companie de la un adăpost sau de oriunde. Dacă oamenii fac dovada că dețin încă acest câine, primesc reduceri la hrană.
Iar câinii ar trebui adoptați gata sterilizați. De unde? Din fondurile care pot fi colectate de la cei care vor să țină câinii necastrați, dar fără valoare de reproducere și din impozitul pe care l-am plăti fiecare familie, o anumită perioadă de timp. Probabil că vor fi persoane care vor să țină câinii necastrați. Un impozit modic ar putea fi o soluţie. Dacă fiecare cetățean al țării ar da câte un leu, se vor strânge 20 milioane de lei. Nu am încă un răspuns la întrebarea cine să gestioneze aceste fonduri, dar putem găsi o asociație care să răspundă de modul cum a gestionat banii. În Occident, există tradiția voluntariatului, care începe şi la noi să capete contur şi sperăm într-o dezvoltare a ei.

Pisica: Se pare că americanii au probleme serioase şi cu pisicile abandonate pe străzi. La noi, lucrurile sunt ceva mai blânde în acest sens. Am fi vrut să spunem acest lucru şi despre câini.

E.M.: Da, pentru pisicuțe este ceva mai simplu, noi chiar am avut succes cu cele pe care le-am ajutat să-și găsească o familie. Dar cu cățeii cred că este o soluție acest impozit modic, care să constituie un fond, iar acest fond administrat de cineva care să ”nu bage mâna în miere fără să o folosească în alte scopuri”. Altfel,  ne facem de râs, iar doar să ne lamentăm și să susținem că deținem adevărul absolut, sau ca toți câinii trebuie eutanasiați, nu vom rezolva nimic. Să nu abordăm o atitudine extremistă, adică să „împușcăm” toți câinii sau să-i lăsăm pe toți cum sunt acum. Mesajul trebuie să fie echilibrul! În natură, nimic nu e perfect, dar totul  se află în echilibru. Echilibrul este, de fapt, perfecțiunea naturii.

Pisici in America

În America, un continent cu sute de organizații pentru protecția animalelor, poliţia a fost instruită să nu mai ducă la adăposturi animalele abandonate, pe motiv că acestea ar fi supraîncărcate. Soluţia propusă de autorităţi a fost cel puţin bizară şi crudă, în acelaşi timp: poliţiştii care nu au de gând să adopte animalele găsite pe stradă, trebuie să le scoată în afara oraşului şi să le abandoneze sau să le împuşte. Noul slogan “Ucide, Adoptă sau Abandonează” a strârnit numeroase controverse, iar în urma presiunilor populației/iubitorilor de animale, Harrisburg îşi reorganizează politica şi caută o alternativă la “soluţiile” drastice de până acum. Însă ceea ce s-a întâmplat a dezvăluit o problemă controversată în Statele Unite.

În 1970, în America, erau peste 30 de milioane de pisici; acum sunt peste 90 de milioane. Iar numărul proprietarilor de câini s-a triplat din 1960 până astăzi! Şi cu cât americanii cumpără mai mulţi câini cu atât numărul de animale abandonate pe străzi este în creştere.
De ce problema a rămas fără ecou până acum? Pentru că pisicile şi câinii abandonaţi au învăţat cum să supravieţuiască în suburbii, aproape nevăzuţi de ochii trecătorilor.
Jeff Horn, autorul unui studiu inovator despre pisicile abandonate, a montat zgărzi cu transmitere radio la 42 de pisici. Pisicile erau din oraşele Illinois, Champaign şi Urbana. “Câţiva dintre masculi sunt activi doar o mică parte din noapte.”, mărturiseşte Jeff Horn. Pe de altă parte, “femelele, sunt fie gestante, fie îşi alăptează puii, astfel că devin active chiar şi 20 de ore pe zi, căutându-şi hrană pentru a supravieţui sau pentru a-şi hrăni puii.” Horn a rămas surprins ca în urma studiului său să afle că pisicile îşi “desfăşurau” activitatea pe o suprafaţă mai mare decât Central Park!

Sterilizare sau eutanasiere?

Ideea potrivit căreia ar trebui să ne ocupăm de pisicile abandonate, când multă lume se zbate la limita subzistenței, într-un prezent subjugat de griji este luată în râs, fie că vorbim de americani, de ruşi, sau de noi, românii… Există multe oraşe în lume în care pisicile abandonate sunt duse în centre speciale unde sunt sterilizate şi îngrijite corespunzător. Sau, dacă adăposturile nu există sau sunt arhipline, varianta sterilizării rămâne în picioare. Iar câteva oraşe din America au conştientizat acest lucru şi, potrivit Washington Post, au demarat campania “Prinde, Sterilizează, Eliberează” ,ca o alternativă la eutanasiere. Dar, surprinzător, asociaţia de protecţie a drepturilor animalelor, PETA, nu agreează această soluţie: “Aceste animale nu trebuie să se regăsească pe străzi, şi dacă asta presupune eutanasierea lor, atunci ar fi de preferat în locul unei vieţi scurte şi nefericite pe care o vor avea din cauza lipsei unui cămin. Pe străzi este trafic, se vor îmbolnăvi, vor fi maltratate şi afectate de vicisitudinile vremii. Oamenii le vor abrutiza şi le vor îndepărta.” spune Ingrid Newkirk, preşedinte PETA.

Cesar Millan – dezamăgit de americani!

Acum câteva zile, celebrul psiholog canin, Cesar Millan,  a declarat într-o scrisoare deschisă postată pe site-ul său (www.cesarsway.com) că întâmplarea din Harrisburg, Pennsylvania, i-a frânt inima şi i-a dezvăluit  cruzimile la care sunt supuse animalele abandonate din această ţară.
“Această politică – ucide, adoptă sau abandonează -  este uluitoare. Iată-ne! Una dintre cele mai mari naţiuni ale acestei lumi! Şi în acest fel ne purtăm cu câinii noştri? După cum spunea şi Gandhi, măreţia unei naţiuni şi progresul ei moral pot fi măsurate prin felul în care sunt tratate animalele. Ştiu că nu sunt singul oripilat de ce s-a întâmplat în Harrisburg. Şi mai sunt sigur şi că acesta nu este un comunicat singular, doar că de el s-a aflat. În acest an electoral, o să-i tot auzim pe candidaţi vorbind despre taxele pe care le avem de plătit. Aş menţiona că din taxele pe care le plătim se efectuează şi eutanasierea a 45 de milioane de câini şi pisici anual. Sunt sigur că aceşti bani pot fi utilizaţi mult mai bine, atât în beneficiul animalelor cât şi al oamenilor.” (Cesar Millan)
Celebrul instructor şi psiholog canin oferă Germania drept exemplu în modul în care au rezolvat problema câinilor comunitari: “Am fost impresionat de modul în care nemţii se comportă cu animalele lor. De exemplu, este necesar să ai animalul sterilizat. Dacă vrei să îţi împerechezi animalul, trebuie să ai aprobare, altfel trebuie să-l sterilizezi. Şi nu mai au probleme cu câinii abandonaţi. Taxele lor nu se duc pe eutanasierea animalelor neajutorate. Alt lucru care m-a impresionat în Europa a fost că oamenii nu se feresc în a adopta câini cu probleme de comportament sau câini bătrâni. Câini cu picioarele rupte, cum este câinele meu, Argos. Când am vizitat adăposturile din America, am auzit de la angajaţi că nu prea se adoptă câini cu probleme fizice sau câini prea bătrâni. În Europa, câinii bătrâni sunt repede adoptaţi. Se pare că oamenii nu se gândesc la faptul că acei câini le vor fi alături câţiva ani sau doar câteva luni, ci pun pe primul loc bunăstarea animalului, confortul şi căldura oferite de prezenţa în viaţa lor a unui cămin adevărat. Asta înseamnă altruism! (…) Trebuie să continuăm să vorbim despre subiectul câinilor abandonaţi, să impunem sterilizarea acestora, să educăm populaţia în acest sens.”

Curtea Constituţională a României a declarat neconstituţională legea eutanasierii câinilor fără stăpân!

Chiar dacă Cesar Millan a lăudat Europa şi modul  în care unele ţări au gestionat problema animalelor abandonate, România rămâne o ţară europeană în care problema aceasta pare că nu mai are nicio rezolvare. După ce aproape se impusese drastica soluţie a eutanasierii, în urma numeroaselor proteste şi memorii aduse de către asociaţiile care militează pentru drepturile animalelor, legea privind eutanasierea a ieşit din calcul.
Pe 11 ianuarie, Curtea Constituţională a decis că legea privind eutanasirea câinilor fără stăpân este neconstituţională iar pe 20 ianuarie a fost publicată motivarea deciziei: soluţiile prevăzute nu sunt suficient de clare, iar autorităţile locale trebuie să apeleze la eutanasiere doar după epuizarea tuturor celorlalte măsuri. Judecătorii constituţionali au declarat că este necesară o responsabilizare a autorităţilor publice locale, inclusiv prin sancţiuni de natură contravenţională sau penală, pentru a se evita recurgerea la măsura eutanasierii.
Un punct bine atins de Curtea Constituţională a fost acela că şi societatea civilă se face responsabilă de gestionarea câinilor fără stăpân ceea ce în sistemul normativ intern echivalează cu obligarea asociaţiilor care au ca obiect de activitate protecţia animalelor să contribuie, declarativ şi material, la aplicarea soluţiilor prin care se urmăreşte rezolvarea acestui fenomen.
Cert este că problema câinilor comunitari trebuie rezolvată cu răbdare şi responsabilitate din partea tuturor. De aceea, organizaţiile de protecţie a animalelor, simpatizanţii drepturilor animalelor, dar şi revistele de specialitate “Pisica”și ”Dog Magazin” susţin sterilizarea animalelor fără stăpân.

* Invităm toţi cititorii revistei la o dezbatere amplă pe acest subiect şi aşteptăm părerile legate de sterilizarea şi eutanasierea animalelor fără stăpân pe adresa de email pisica@profimedia.ro, pe pagina de facebook a revsitei http://www.facebook.com/RevistaPisica, sau pe site-ul www.pisica.ro.

Cum îl îngrijeşti de nota 10

Tocmai ai adoptat un pui de pisică şi ai vrea să ştii care sunt paşii de urmat pentru ca micuţa felină să se simtă cu adevărat acasă. Pentru a-l ajuta să se adapteze, e nevoie de multă dragoste şi afecţiune, dar trebuie să-i înţelegi deopotrivă nevoile şi comportamentul, şi să-i oferi un cămin confortabil.

Luat de lângă mamă şi de lângă fraţii săi, pisoiaşul s-ar putea simţi singur şi un pic dezorientat, în noul cămin.

Un loc numai al lui

Având în vedere că este vorba despre un mediu cu totul nou, pisoiul are nevoie, în primul rând, de un loc liniştit şi retras, în care să doarmă şi să se simtă în siguranţă. Pentru aceasta, i-ai putea oferi un coşuleţ sau o căsuţă special creată pentru pisici. În mod natural, pisicile preferă să-şi caute singure locul de dormit în momentul în care s-au acomodat cu noua locuinţă, dar, pentru început, este indicat să-i poţi asigura un locşor numai al lui.
Ideal ar fi să-i poţi amenaja o cameră mai mică, luminată natural pe cât posibil, şi bine aerisită. Este adevărat că nu poţi să-i limitezi accesul numai la o cameră, dar nu trebuie uitat faptul că pisicile sunt animale teritoriale, iar această cameră ar putea deveni sanctuarul lui, locul unde pisoiul se va simţi stăpân şi unde se va retrage în momentul în care nu vrea să fie deranjat.
Nu este indicat să-l obişnuieşti să doarmă cu tine în cameră sau în pat, pentru că va fi greu mai târziu să-l dezobişnuieşti de acest comportament. Chiar dacă miaună insistent, nu te înduioşa, fiindcă, după trei- patru zile, se va obişnui cu ideea că locul său de dormit este altul.

Un pisoi sănătos

Un lucru important, după ce pisoiaşul a fost adus acasă, este programarea unei vizite la medicul veterinar. Pentru ca pisoiul să fie sănătos şi să se dezvolte armonios, este nevoie să fie vaccinat şi deparazitat periodic. Primele vaccinuri se fac în jurul vârstei de 8-11 săptămâni, dar sănătatea puiului trebuie supravegheată în permanenţă, deoarece sistemul său imunitar nu este încă suficient dezvoltat. Vaccinurile se repetă la anumite intervale de timp, iar medicul veterinar îţi poate spune ce soluţie poţi alege pentru deparazitarea internă şi externă.

Accesorii necesare

Litiera este unul dintre accesoriile de care orice pisică are nevoie. Aceasta nu trebuie amplasată în apropierea bolurilor cu mâncare sau apă şi trebuie curăţată şi dezinfectată în mod regulat.
Alege o litieră de dimensiuni mai mici, cu marginile nu prea înalte, astfel încât pisoiul să o poată folosi cu uşurinţă. Până se va obişnui s-o folosească, urmăreşte atent pisoiul şi, dacă îl vezi că se pregăteşte să-şi facă necesităţile prin alte părţi din casă, ridică-l cu blândeţe şi du-l la litieră.

Toaletarea

Instinctiv, pisoiul începe să-şi facă singur toaleta după primele două săptămâni de viaţă, folosindu-şi mai mult lăbuţele decât limba. Însă, cu toate că pisicile se autotoaletează şi sunt foarte atente la igienă, au nevoie, din când în când, de ajutorul nostru. Aşa că pisoiul trebuie spălat cu un şampon special pentru pisici, pe piaţă exitând o varietate de astfel de produse, şi periat, pentru ca blana să fie sănătoasă şi frumoasă. La un anumit interval de timp, trebuie să-i tai gheruţele, pentru a nu se agăţa în tapiţeria mobilei sau în covoare.

Ajută-l să-şi consume energia!

Chiar dacă are sau nu o cameră proprie, pisoiul are nevoie de tot felul de jucării şi de alte accesorii cu care să se joace. Jucăriile trebuie să fie destul de mari, ca să nu poată fi înghiţite. Un ansamblu de joacă va fi cu siguranţă pe placul său, pisoiul fiind la vârsta la care este plin de energie, şi orice obiect pe care se poate căţăra reprezintă o adevărată provocare.

Stabileşte-i limite!

Pisoiul nu cunoaşte regulile casei, iar dacă vrei să ai o pisică educată, trebuie să pui bazele unei bune creşteri încă din momentul în care micuţa felină a fost adusă acasă.
Până la vârsta de 3 luni, pisoiul învaţă cum să se comporte, imitând pisica-mamă. Dacă pisoiul pe care l-ai adoptat este mai mic, ţie îţi revine această sarcină. Însă, indiferent de vârstă, pisoiul trebuie să înveţe ce îi este interzis să facă, unde are acces sau cum să se comporte în anumite situaţii. Pentru a-l stimula să înveţe şi să accepte regulile impuse în casă, îi poţi oferi diferite recompense, cum ar fi snacks-urile, sticks-urile sau alte gustări destinate pisicilor.